Press "Enter" to skip to content

Ministry şi The Casualties, la festivalul Rock la Mureş

La Festivalul Rock la Mureş, care se va desfăşura în perioada 12-13 iulie, la Periam Port, vor concerta nume mari din România şi străinătate: trupa Ministry, care va concerta în premieră în România, The Casualties (S.U.A.), Paddy and the Rats (Ungaria), Luna Amară și Dirty Shirt.

Celebra trupă rock Ministry s-a înființat în 1981 în SUA, la inițiativa cunoscutului muzician Al Jourgensen din Chicago, care este principalul producător, cântăreț, compozitor și instrumentalist. Sound-ul inconfundabil al formației este de metal-industrial, are în parlmares șase nominalizări la Premiile Grammy și a urcat pe scenele celor mari festivaluri din lume! Anul trecut a lansat cel de al 14-lea album „AmeriKKKant”, iar anul acesta Ministry va participa la numeroase festivaluri, precum Nova Rock în Austria, Kknotfest (Franța), Graspop Metal Meeting (Belgia) sau Gefle Metal Festival (Suedia).

The Causalties, din New York, vine pentru prima dată în România, la Rock la Mureș, și se definește a fi un „street punk band“ și a editat o serie de albume, ultimul fiind anul trecut, „Written In Blood”.

Cu peste 800 de concerte la activ, piesele “Folclor”, “Roșu aprins”, “Gri dorian”, “Ego no.4”, “Oraș”, “Chihlimbar” și “Pietre în alb” ale senzaționalei trupe Luna Amară au putut fi auzite și savurate în mai toată țara, dar și în străinătate! Iar anul acesta, Luna Amară vine pe scena Rock la Mureș!

Biletele pentru ediţia din acest an a Festivalului Rock la Mureş se pot cuumpăra la preţ promoţional de aici:

➡️ https://bit.ly/2U4EyLi
➡️ https://bit.ly/2NfZlZF
➡️ www.rocklamures.ro

 

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *