Press "Enter" to skip to content

„Mizantropul” încheie stagiunea la teatru

Premiera spectacolului “Mizantropul” este programată în 5 iulie, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

„Mizantropul” – text pe care critica de specialitate în consideră  „cea mai rafinată opera a lui Molière” și despre care Nicolae Steinhardt, nota, în 1945: „ (…) bucata aceasta, cea mai bună a lui Molière, cea mai mare a marelui secol, cea mai adâncă a teatrului francez, e şi capodopera genului omenesc, tot ce s-a scris sau s-a creat mai extraordinar vreodată de când omul scrie şi gândeşte, de la Thales din Millet până în zilele noastre.”, prinde viață zilele acestea, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Spectacolul va vedea lumina rampei, în versiunea regizorală a lui Vlad Cristache și scenografia Andreei Tecla și a Mădălinei Niculae.

Deși e un text scris acum 600 de ani, povestea și mesajul lui sunt relevante pentru societatea contemporană. Spectacolul nostru este un spectacol foarte… despre lumea de azi, din 2019. Dincolo de valabilitatea textului, plusul acestei montări este echipa arădeană care este… ceea ce trebuie. Trupa de aici e foarte bună. Sunt actori foarte buni. – spune regizorul Vlad Cristache.

 Noua producție reunește pe aceeași scenă, actori îndrăgiți de publicul arădean: Alex Mărgineanu, Andrei Elek, Ioan Peter, Iulia Alexandra Dinu, Cecilia Donat-Lucanu, Ștefan Statnic, Robert Pavicsits, Călin Stanciu, dar și o invitată specială – actița Michaela Prosan, pe care spectatorii o cunosc de pe micile ecrane, protagonistă fiind a serialului „Fructul oprit”, difuzat de Antena 1.

„A fost și este o experiență unică, într-un oraș care mă surprinde plăcut în fiecare zi, un oraș care știe să spună neașteptat de multe povești,  cu o echipă de oameni tare frumoși și talentați” – spune Michaela Prosan.

Noua montare beneficiază și de o scenografie de excepție semnată de două foarte tinere scenografe: Andreea Tecla și Mădălina Niculae, artiste premiate UNITER, pentru DEBUT, chiar în acest an.

„Avem de-a face cu două artiste foarte tinere a căror inspirație și talent au fost confirmate deja de lumea teatrală de la noi și de public. Așa se face că, spectatorii arădeni vor avea șansa și bucuria să vadă un spectacol inspirat și… fresh și din punct de vedere al imaginii,  nu doar al regiei și al jocului actoricesc.” – spune Bogdan Costea – manager TCISA

Următoarea reprezentație a spectacolului „Mizantropul”, va avea loc la începutul stagiunii 2019 – 2020.

 

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *