Press "Enter" to skip to content

Fii precaut şi în concediu!

Vacanța de vară și concediul sunt mereu un prilej de bucurie, însă, atunci când îți planifici concediul de vară, trebuie să fii pregătit pentru orice situație și să ai la îndemână o mini-trusă de prim ajutor.

Mai ales dacă te afli în străinătate, sau într-un loc în care accesul într-o zona urbană sau populată este mai dificil, trebuie să fii pregătit să faci față situației. În funcție de locul în care alegi să mergi, ține cont de riscurile care pot apărea și de măsurile de precauție pe care trebuie să le adopți.

Sfaturi utile pentru orice destinație

Sfaturi generale

Dacă mergi într-un loc în care cazarea se face în condiții ideale (la hotel, pensiune sau bungalow), serviciile pe care acestea le oferă sunt tot ce ți-ai dorit în acest concediu. Cu toate acestea, trebuie să fii atent – de exemplu, dacă mergi la piscină, este preferabil să porți papuci de plajă la piscină, dar și la duș. Te poți proteja de eventualele micoze prin aplicarea preventivă a unui spray antimicotic. Hidratează-te după contactul cu clorul din apă și, dacă știi că ești sensibil, poartă ochelari speciali pentru înot, ca să eviți usturimea sau o eventuală conjunctivită.

Excursia la mare

Dacă pleci la mare, alege cu atenție cremele sau uleiurile cu protecție solară. Până pielea s-a obișnuit cu soarele, este recomandat să folosești factor de protecție mai mare (25-30) și factor mediu pentru mai târziu (8-15), ținând cont și de tipul de piele. Pentru cei mici, alege o cremă cu factor de protecție mare (50+). Pentru a evita riscul de arsuri, este bine să aplici loțiunea după fiecare contact cu apa. De asemenea, foarte eficiente sunt cremele după plajă, care oferă pielii o senzație de răcoare și hidratare.

Nu în ultimul rând, evită expunerea sub soarele puternic fără a avea protecție deasupra capului, mai ales în cazul celor mici. Iar pentru că factorul termic accentuează și accelerează unele procese, ai grijă la produsele pe care le consumi – mâncare sau băutură. Dacă totuși apar simptome precum greață, indigestie, vomă sau diaree, având medicamentele corespunzătoare la îndemână, vei opri cu succes aceste neplăceri.

Excursia la munte

În cazul în care călătorești la munte, alege cu grijă, în primul rând încălțămintea. Bocancii trebuie să fie special destinați acestui scop, aderenți și cu o susținere optimă a gleznei, pentru a evita luxații sau entorse. Încălțămintea este recomandat să fie aleasă cu un număr mai mare, pentru a nu cauza dureri la coborât, sau atunci când se umflă picioarele. Este bine să fi fost purtată anterior, astfel vei evita să te confrunți cu situația neplăcută a bătăturilor. Totuși, nu uita să ai la tine plasturi speciali.

Un gel sau un medicament antiinflamator îți va fi de ajutor în cazul durerilor musculare. La munte, vremea este imprevizibilă, de aceea trebuie să fii pregătit cu echipament corespunzător (haine impermeabile, pelerină de ploaie și/sau haine de schimb). Menține-te mereu hidratat și fii atent la scăderile de glicemie, așa că pune în bagaj și o gustare dulce. Este bine să ai, de asemenea, un supliment de vitamine, calciu și magneziu, iar, pentru a fi pregătit în situația unei căzături, nu uita de bandaje și dezinfectante, precum și câteva unelte de care să te ajuți, precum o forfecuță sau o pensetă. Nu uita acasă nici loțiunea cu protecție solară!

Excursia cu cortul

Excursiile în natură te pot pune în contact cu factori care necesită un alt fel de protecție. Dacă ești alergic, pune în bagaj un produs antihistaminic, sub formă de comprimate sau spray, ca să nu mai dai voie strănutatului, lăcrimatului sau reacțiilor alergice la nivelul pielii să îți strice excursia. Dacă în trecut ai fost victima unui șoc anafilactic sau al unor reacții alergice severe la mușcături sau înțepături, știi ce ai de făcut – o cantitate mică de adrenalină îți va fi de folos.

Delta Dunării

O vizită în Deltă te poate lăsa cu un gust amar din cauza volumului mare de țânțari și alte insecte. Nu și dacă folosești produse corespunzătoare care te vor proteja împotriva înțepăturilor, dar și produse care să calmeze o eventuală mușcătură inflamată. Îmbracă-te adecvat și așază-ți cortul în locuri cât mai ferite de insecte.

Excursiile în țări exotice

Ai ales ca destinație pentru călătoria ta o țară mai îndepărtată, cu un climat mult diferit față de cel de acasă? Înseamnă că trebuie să iei măsuri speciale de protecție – înainte de toate, nu pleca la mare depărtare fără a fi efectuat un control medical și stomatologic la zi – până și o carie netratată, devenită dureroasă, îți poate strica șederea. Țările cu o climă diferită presupun riscuri cu totul noi. În funcție de zona în care călătorești, interesează-te care sunt vaccinurile pe care trebuie să le faci pentru a evita situații grave și boli care pot fi chiar fatale. Nu în ultimul rând, nu călători fără asigurare medicală!

În speranța că aceste sfaturi îți vor fi de folos, îți dorim concediu plăcut și relaxant, lipsit de aventuri neplăcute!

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *