Press "Enter" to skip to content

Biopsia de sân ghidată ecografic şi rolul ei în detectarea cancerului mamar

Cancerul de sân este cea mai răspândită formă de cancer în rândul femeilor, care tinde să afecteze în special femeile de peste 40 de ani. Cu toate acestea, este important de știut că, descoperit în fazele incipiente, cancerul mamar poate fi vindecat.

În cazul unor leziuni mamare suspecte (nodul/tumoră mamară), descoperite în urma investigațiilor clinice și/sau imagistice, singura metodă care poate stabili cu certitudine diagnosticul este puncția biopsie de sân.

Astfel, MedLife Genesys vine în sprijinul femeilor cu un serviciu care era până acum deficitar în Arad – biopsia de sân ghidată ecografic, o metodă minim invazivă, care ne oferă o certitudine, fiind cea mai des folosită procedură în acest tip de tratament.

Cum se realizează puncția biopsie de sân?

Medicul recoltează fragmente de țesut tumoral, care sunt studiate cu ajutorul microscopului în laboratorul de histopatologie, putând în acest fel diferenția cu certitudine leziunile benigne de cele maligne (canceroase) și dictând conduita terapeutică adecvată.

În funcție de localizarea și mărimea tumorii, va fi recomandă cea mai minim invazivă procedură, care să permită obținerea de țesut anormal, lăsând restul de sân intact.

Se localizează leziunea mamară ecografic și se face anestezie locală. Apoi se introduce acul de biopsie, care va recolta fragmentele de la nivelul nodului/tumorii. Acest pas este urmărit tot timpul cu ajutorul ecografului, vizualizând în permanență pe ecranul acestuia poziția acului raportata la leziune.

Țesutul prelevat se trimite la laboratorul de anatomie patologică pentru a fi analizat. După terminarea procedurii, supravegherea nu durează mai mult de o oră, după care se recomandă să nu depuneți efort în ziua respectivă.

Beneficiile puncției biopsie de sân, sub ghidaj ecografic:

  1. Este o manevră nedureroasă, singurul disconfort fiind înțepătura și senzația de căldură locală din momentul anesteziei locale
  2. Nu sunt utilizate radiații ionizante.
  3. Fiind o manevră ghidată ecografic, medicul examinator vizualizează în permanență acul de puncție și leziunea, astfel încât există siguranța extragerii de țesut din formațiunea de interes.
  4. Pot fi accesate leziuni dificil de localizat, cum ar fi cele din zona axilară și din vecinătatea peretelui toracic.

Ehipa medicală din cadrul MedLife Genesys este formată din:

  • Dr. Sava Sorin Lucian – medic primar Radiologie și Imagistică Medicală
  • Dr. Tomescu Andrei Branco – medic specialist Chirurgie Generală
  • Dr. Ciurdariu Daniel – medic primar Chirurgie Generală
  • Dr. Păiușan Lucian – medic primar Anatomie Patologică

Un control efectuat la timp te poate priva de multe griji. Nu mai amâna, apelează 0257 960 pentru o programare.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *