Pelicula, în regia lui Radu Dragomir, cu Dana Rogoz și Răzvan Vasilescu, a fost inclus în selecția unor festivaluri de renume (TIFF, Sarajevo, Cairo) și va fi proiectată la Cinema Arta duminică, 13 octombrie, de la ora 19.00.
Filmul spune povestea Monicăi (Mo) și a prietenei ei, care sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. După ce îl roagă să mai dea o dată examenul, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neașteptat. Totul pare o glumă, până când Mo își pierde controlul.
“Mo” este un film provocator, ce aduce în discuție un subiect prea rar abordat în spațiul public din România – abuzul de putere, cât și abuzul sexual fiind prezentate foarte de aproape într-o lume în care tinerele femei ajung să fie victime sigure, iar lipsa de solidaritate între ele le lasă singure în relația cu prădătorul și în experiență traumatică.
“Ne dorim și, că prin prezența acestui film în sălile din România, să redeschidem discuția despre fenomenul #metoo, care, în afară unor testimoniale într-o bulă de pe Facebook, nu existat propriu-zis. Deși filmul nu a pornit cu această intenție, am realizat că va fi asociat cu această mișcare și ne bucurăm de o nouă ocazie de a dezbate problema”, spun promotorii peliculei.
Be First to Comment