Cea de-a doua ediție a Festivalului „Simfonia Florilor de Toamnă“, care se va desfăşura în perioada 18 – 20 octombrie, în Piața „Avram Iancu“ din Arad, va aduce în centrul orașului un spectacol de culoare, lumină, mii de flori, aranjamente florale și concerte de muzică ușoară și muzică folk.
Conform organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, această ediție a festivalului propune o nouă abordare a conceptului inaugurat anul trecut.
Astfel, figurinele de butaforie vor fi înlocuite cu structuri confecționate din elemente ale naturii și metalice, toate având o nouă interpretare în ceea ce privește materialul floral.
Pentru „îmbrăcarea“ în culoare a acestora vor fi folosite mii de fire de flori și verdeață precum: orhideea Vanda, hortensia, crini, garoafe, gherbera, monstera, eucalipt etc. De asemenea, vor fi decorați peste 200 de baloți colorați și două porți imense cu peste 1.000 de crizanteme la ghiveci, bostani și alte elemente decorative.
Cum a devenit deja o obișnuință la evenimentele cu specific floral din orașul nostru și de data aceasta vor fi prezenți timp de 4 zile, numeroși floriști talentați și cu multă experiență acumulată la diverse festivaluri de flori din România. Aceștia vor lucra pentru a duce la bun sfârșit decorarea Pieței „Avram Iancu“.
Decorațiunile vor putea fi vizitate vineri, 18 octombrie 2019, începând cu ora 14.00, sâmbătă, 19 octombrie 2019 și duminică, 20 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, iar în fiecare seară, de la ora 18.00 va începe programul artistic.
Atmosferă de carnaval brazilian și multă muzică
Pe lângă expozițiile florale, pe o scenă care va fi amenajată în Piața Avram Iancu vor fi organizate, în fiecare seară, recitaluri de muzică ușoară și folk.
Printre invitați se numără o companie din Brazilia, Flowers Parade, care își desfășoară activitatea și în Franța, care va aduce în Arad o parte din energia carnavalului brazilian.
Astfel, 5 artiști stradali, care vor fi costumați în flori – gigant, iluminate cu leduri pe timp de noapte, vor dansa, în fiecare seară, pe ritmuri de samba și nu numai.
De asemenea, au fost invitați să cânte artiști cunoscuți care au în repertoriu muzica folk dar și artiști și formații de muzică ușoară.
Program:
Vineri, 18 octombrie
Orele 18.00 – 21.00
Lili Drumeva O’Reilly
Didina Curea
Monica Cojocaru
Raul Nica
Sâmbătă, 19 octombrie
Orele 18.00 – 21.00
Mădălina Cernat
Ovidiu Niculescu
Nova Band
Mihai Henț
Duminică, 20 octombrie
Orele 18.00 – 21.00
Mircea Rusu Band
Daniel Julean&Nicoleta Brola
On the edge
Be First to Comment