Press "Enter" to skip to content

Ședință comună Toastmasters la Arad

Clubul de oratorie Arad Toastmasters vă invită marți, 19 noiembrie, la un eveniment special care se va desfășura în sala de evenimente a Hotelului Crișana din Grădiște, începând cu ora 19:15. Intrarea este liberă.

Membrii celor 4 cluburi ale Ariei D2, care cuprinde județele Bihor, Timiș și Arad se vor reuni într-o ședință comună în cadrul căreia vor fi susținute 3 discursuri pregătite de membri ai cluburilor Oradea Toastmasters, Timișoara Toastmasters și Toastmasters Entrepreneurs Timisoara – TET, urmate de discursuri improvizate la care sunt încurajați să participe și invitații îndrăzneți, iar la final secțiunea de evaluări va oferi îndrumări pentru șlefuirea și îmbunătățirea abilităților de vorbit în public.

„Rolul ședințelor comune este de a împărtăși experiența dobândită de fiecare club în parte cu colegii din celelalte cluburi, cu scopul îmbunătățirii și perfecționării abilităților de public speaking și de leadership. Un alt obiectiv al acestor ședințe comune este de a ne cunoaște mai bine și de a întări relațiile de colaborare și prietenie între membrii cluburilor din aria noastră. Cum v-am obișnuit deja, în fiecare marți, la ședințele Toastmasters puteți întâlni oameni minunați și aveți posibilitatea să vă dezvoltați atât abilitățile de vorbit în public cât și cele de leadership într-o atmosferă prietenoasă. Pentru detalii urmăriți pagina de Facebook a Toastmasters Arad. ”, a menționat Doru Bodea, inițiatorul ședințelor comune și directorul de ariei D2, din clubul Toastmasters Entrepreneurs Timișoara – TET.

 

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *