Press "Enter" to skip to content

INTERVIU. Ștefan Caraman: “Artiștii autentici au pus mereu pe un plan secundar propria persoană”

Scriitorul Ștefan Caraman a debutat în anul 1996 cu volumul de proză scurtă “Suflet de rocker” și, de atunci, textele sale au atras interesul mai multor regizori care le-au transpus în spectacole. Cum a început să scrie, ce tabieturi are, ce cărți l-au format și multe alte lucruri interesante ne-a povestit în interviul de mai jos.

În urmă cu câteva zile ați fost la Arad unde ați vizionat spectacolul “Carmen Vlaga vorbește cu tine”, bazat pe textul ,,Întoarcerea de acasă”, al cărui autor sunteți. Cum ați regăsit acest monolog, la 15 ani (sper să nu mă înșel), de la premieră?

Monologul s-a jucat de atâtea ori și în atâtea formate încât îl regăsesc la fel, nu a avut timp să se învechească astfel încât să descopăr cine știe ce lucruri care mi-au scăpat, sau perspective noi or diferite de intențiile inițiale. În ce privește prima montare, cea de acum 15 ani, nu mai țin minte mare lucru, mai ales că nu am ajuns la premieră, vizionând doar o variantă filmată a spectacolului; teatrul, ca orice artă, e o materie perisabilă, efemeră; știu doar că am rămas cu o senzație plăcută, semn că producția a fost reușită.

Știu că ați debutat în anul 1996, la Editura Mirador din Arad, cu proza scurtă “Suflet de rocker”. Ce v-a făcut să începeți să scrieți?

Nu știu dacă a fost ceva care să mă facă să încep să scriu; mi-a plăcut să scriu dintotdeauna; în școala generală am visat să ajung scriitor, iată că s-a întâmplat; probabil era în mine, am avut suficientă minte să o descopăr și, mai mult sau mai puțin conștient, să o cultiv. Evident că au fost și unele conjuncturi favorabile, niște oameni care au pariat la debutul meu, am ajuns aici în urma unui complex de împrejurări.

Aveți tabieturi când scrieți? Momente preferate din zi, locuri, mâncăruri, băuturi…?

Da, ascult tot timpul muzică; țin căștile pe urechi non – stop; dacă nu am asta în urechi nu pot scrie; în rest nu, scrisul meu nu are legătură cu funcționarea biologică sau socială; scriu din orice poziție, atunci când am ce; când nu am ce, nu scriu.

S-a schimbat ceva, de-a lungul timpului, în rutina / ritualul dvs. de scriitor? Vă raportaţi diferit la literatură?

Da, cred că da. Pornind de la instrumente (am început scriind cu stiloul, apoi am trecut la mașină de scris și, mai târziu, la computer), până la constrângerile sociale (job-ul, pe care l-am schimbat de câteva ori, familia prin apariția copiilor) sau anturajele (mereu altele). La a doua întrebare aș răspunde tot afirmativ. La început am fost entuziast, acum nu mai sunt. La început am crezut că e doar din talent, acum cred că e și din curaj, sau frustrare, sau plăcere, sau rutină, sau toate la un loc. Literatura era pentru mine cândva un scop, acum pare mai degrabă a fi un mijloc. Însă, și atunci și acum, ma simt bine producând-o.

Ce apreciați mai mult la o carte? Emoția sau povestea?

Cred că pe ambele; o carte bună nu poate avea doar poveste cum nu poate cuprinde doar emoție; prima ar fi antipatică iar a două ar fi proastă; există, desigur, descurajantele excepții cum ar fi literatura lui Beckett unde habar nu ai unde e frumusețea și unde e povestea; spun descurajante pentru că, în opinia mea, literatură și-a atins limitele în opera lui Beckett; de acolo încoace totul e o simpatică minciună.

Menţionați, vă rog, câteva titluri de neocolit în viaţa unui om, peste care nu se cade să treci în viaţă… Cărți care v-au format…

Johnny Boambă, 5 Săptămâni în balon, Bătrânul care citea române de dragoste, Molloy, Spuma Zilelor, Dune, Jurnalul lui Gombrowicz…nu am scris și autorii, pentru cititori e un mic test și o invitație la research.

Dacă ați avea ocazia să vă întâlniți cu vreun personaj literar, care ar fi acesta? Şi de ce?

Cred că mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu doamna T. Pentru mix-ul de mister, feminitate, accept și refuz.

Ce vă place la lumea în care trăiți și ce displaceți profund?

Îmi place avansul galopant al științei, pașii mari pe care îi face spre banalizarea lui Dumnezeu (aceasta însemnând, mai degrabă, demascarea lui). Îmi displace involuția speciei umane, recăderea ei în ignoranța și obscurantism, îmi displace, de fapt, că istoria se tot repetă; nu ieșim din buclă.

Trăim într-o perioadă în care revoluțiile se duc pe Facebook, Twitter și alte rețele de acest gen. Ce părere aveți despre aceste medii sociale și impactul lor?

N-aș exagera că se duce vreo revoluție pe facebook & stuff. Până la urmă rețelele acestea sunt un soi de newsletter personal, o fereastră deschisă privirilor altora cu setări pe cât vrei să arăți lumii că ești, poți, faci, etc. Toți spun ceva, nimeni nu ascultă, e o imensă piață în care toată lumea vinde. În opinia mea impactul este nul. Un tâmpit rămâne tâmpit și cu cont pe facebook & insta, și fără. Un ins deștept își calculează pașii ținând cont de alte surse de informare și nu de rețele. Mersul lumii e insensibil la zumzetul ăsta online. Eu așa cred.

Dumneavoastră ce urmăriţi în online (site-uri, ziare / reviste, bloguri etc.)?

În general presa. Mă străduiesc să o citesc pe aceea care ține cât de cât sus nivelul de informare, stilul jurnalistic, analiza obiectivă. Sunt puține, nu îți umpli ziua parcurgându-le. Apoi caut lucruri legate de artă, mai exact: muzică, galerii virtuale de artă plastică, filme, tot soiul de țăcăneli care mai apar.

Simţiţi că în ultimii ani s-au făcut compromisuri la nivelul scriiturii? Atât din partea editorului, cât și a autorului, cu scopul de a câştiga de partea lecturii omul ce priveşte la televizor și stă non stop în online.

Compromisuri s-au făcut întotdeauna, de când e literatura, din diferite motive, cel principal fiind acela de a atrage cât mai mulți cititori. Însă artiștii autentici au pus mereu pe un plan secundar propria persoană și au căutat să construiască mai degrabă o operă, producții de calitate, cinstite, fără să se gândească la cititor ca la un cenzor ci mai degrabă ca la un însoțitor. Un însoțitor în călătoria prin pădurea narativă.

Care ar fi argumentele pe care le-aţi aduce unui spectator – ce are astăzi la îndemână televizorul, o călătorie, un ziar, o tabletă – să îşi “piardă” timpul cu o carte?

Propria sa persoană. Dacă preferă să se scarpine în cap în loc sa se scarpine în fund.

În încheiere, aș vrea să vă întreb care e privirea dumneavoastră asupra viitorului (literar, cultural, socio-politic, etc.), ce credeţi că ne aşteaptă?

În general, artiștii lumii, de când sunt ei, au avut o privire pesimistă asupra lumii. Începând cu apostolii (Apocalipsa, nu-i așa?) și terminând cu ultimile generații de scriitori, mai ales occidentali, a căror operă aduce tot mai mult a cimitir, a groapă de gunoi, a spital de nebuni. Însă, într-un fel sau altul, lumea s-a salvat, a mers înainte, pe linia îngustă de demarcație dintre dezastru și eliberare. Uneori a fost salvată de arte, alteori a fost salvată de religie. Uneori chiar de războaie. Ne așteaptă cred o schimbare asimptotică în paradigma lumii moderne, în tot ce știm, ce credem, ce simțim. Iar aceasta se va întâmplă datorită științei. Sunt câteva lucruri majore, incomensurabile aflate în poll position: genetica, tehnica spațială, medicina, electricitatea. Ele reprezintă nouă religie.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *