Press "Enter" to skip to content

Intervenție la cuptorul de topit fier Jumelț

În perioada 09.04 – 30.04.2021, Asociația Culturală Vernacular, în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad și Consiliul Județean Arad, prin proiectul “Ambulanța pentru Monumente Arad”, desfășoară, o amplă lucrare de punere în siguranță a cuptorului de topit fier de la Jumelț Ruine, sat Zimbru, comuna Gurahonț – monument istoric cod AR-II-m-B-00661.

Furnalul, construit, după câte se știe, între anii 1844 și 1865, este situat în extravilanul localității, pe Valea Râului, la 3 km de satul Zimbru. În prezent, construcția prezintă degradări consistând în fisuri și dislocări de material în zidul din piatră, surparea laturii vestice a cuptorului cu expunerea coșului de chirpici semiars ceea ce a dus la grava deteriorare a acestuia și prezența vegetației invazive  crescute în jurul, la interiorul și la partea superioară a monumentului.

Lucrările efectuate constau în consolidări și completări cu materiale originale sau similare și tehnici tradiționale de construcție, refacerea rosturilor prin injectări și eliminarea vegetației și a pământului depuse în timp pe zidurile monumentului. Lucrările se desfășoară sub coordonarea specialiștilor în domeniu, iar intervențiile actuale se vor diferenția de materialul original, în acord cu principiile de intervenție pe monumente istorice.

Având în vedere importanța istorică, culturală, industrială și arhitecturală a cuptorului de topit fier de la Jumelț, se dorește ca în viitor, obiectivul să poată deveni o atracție turistică.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *