Concertul – eveniment Lipova Symphonic City – Maria Radna Open Air, aflat la cea de-a IV-a ediție, va avea loc în 1 iulie, de la ora 21.00.
Într-o ambianță boemă cu iz estival, pe platoul din fața Basilicii Maria Radna, protagoniștii acestei ediții vor susține un program muzical-artistic complex. Vor fi abordate genuri muzicale diverse – de la muzică ușoară, muzică de operă și pop-opera, până la muzică din orizontul folcloric, dar și religios, astfel dorindu-se a crea publicului o experiență sonoră de neuitat.
În distribuția artistică se vor regăsi nume celebre ale scenei românești: tenorul Andrei Lazăr, solist la Opera Română din București, care va interpreta unele dintre cele mai celebre arii și canzonete din sfera muzicii lirice; o apariție – surpriză este artista Claudia Diaconu Iordache, prin a cărei interpretare la nai, vom descoperi unele dintre capodoperele muzicale semnate de maestrul Gheorghe Zamfir, a cărui discipolă este.
Invitatul special al acestei ediții este cunoscuta cântăreață Paula Seling; artistă complexă, care abordează o diversitate de genuri muzicale, va îmbogăți programul muzical printr-o serie de piese interpretate într-o manieră grațioasă și unică, creând o ambianță spiritual-sensibilă, care o caracterizează.
Orchestra Filarmonicii Arad și colaboratori instrumentiști, împreună cu Dan Crișan, directorul artistic al evenimentului, vor asigura suportul muzical-instrumental.
Concertul Lipova Symphonic City – Maria Radna open air este organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, având ca partener principal Basilica Maria Radna, care își propun realizarea unui concert de referință atât în județ, cât și în vestul țării, având ca scop promovarea muzicii culte în diversitatea și complexitatea ei și, totodată, de a prezenta un spectacol muzical atractiv și educativ pentru publicul larg.
Accesul la eveniment este liber.
Be First to Comment