Press "Enter" to skip to content

„Chiritza în concert” deschide Festivalul Internațional de Teatru Clasic Arad

Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalul Internațional de Teatru Clasic Arad debutează, în 23 noiembrie, cu un spectacol care are la activ două premii UNITER.

Este vorba despre CHIRITZA ÎN CONCERT, după Vasile Alecsandri și Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea, producție a Teatrului Național “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, care a câștigat pentru Cel Mai Bun Spectacol al anului 2019 și pentru Cea mai bună actriță în rol principal – Anca Hanu.

Deși Vasile Alecsandri și Matei Millo s-au inspirat din viața și obiceiurile secolului al XIX-lea, creând un personaj tipic micii burghezii ariviste, Chirița/Chiritza își găsește ușor multiple echivalențe în societatea noastră contemporană. Cu aerul ei de superioritate afișat, cocoloșindu-și fetele pe care le vede de zece ori mai frumoase decât sunt, mereu la vânătoare de bani și averi, tiranică, dar emoționându-se la orice mic cadou sau compliment, alunecoasă în relațiile cu bărbații și leșinând în fața atenției primite de la cei cu relații și influență, Chiritza nu ne poate fi totuși complet antipatică. E un Monsieur Jourdain în variantă feminină românească, pe care Ada Milea și Anca Hanu îl învestesc cu o nouă energie de un comic exploziv, ridiculizând toată gama de false pretenții, snobism, lipsă cultură și sensibilitate kitsch.” – spun creatorii spectacolului

„Un spectacol de excepţie marca Ada Milea, CHIRITZA ÎN CONCERT, adaptare cât mai contemporană după Vasile Alecsandri ṣi Matei Millo, delectează publicul (…) Se râde cu lacrimi, se aplaudă furtunos o echipă ce transmite în sală plăcerea jocului ṣi satisfacţia actorului care se simte bine în personaj. – scrie Tamara Constantinescu pe LiterNet.ro

Întâlnirea teatrală programată pentru ora 19.30 în Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad îi aduce în fața publicului pe: Anca Hanu, Cornel Răileanu, Mihnea Blidariu,Cristian Rigman, Sânziana Tarța, Miron Maxim, Matei Rotaru, Radu Dogaru și Cosmin Stănilă. Scenografia este semnată de Alexandra Constantin, iar cântecele – de Ada Milea și Anca Hanu. Spectacolul se adresează spectatorilor cu vârsta peste 12 ani.

Biletele, care costă 80 de lei (în stal, lojă și la etajul I), 60 de lei (la etajul II) și 40 de lei (la etajul III), pot fi aciziționate fie de la casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, fie online, de pe www.eventim.ro.

Programul complet al FITCA îl găsiți aici https://aradevents.ro/2022/11/05/festivalul-international-de-teatru-clasic-la-arad-program/

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.