Press "Enter" to skip to content

Concert simfonic dedicat Zilei Naționale a României, la Filarmonica Arad

Vineri 2 decembrie, de la ora 19.00, la Filarmonica Arad va avea loc un Concert simfonic dedicat Zilei Naționale a României.

Concert simfonic dedicat Zilei Naționale a României

Dirijor: Cristian Sandu

Solistă: Ioana Cristina Goicea

În program lucrări de Ciprian Porumbescu,  George Enescu, Grigoraș Dinicu, Constantin Silvestri, Mircea Chiriac

Program

Constantin Silvestri Jocuri populare românești din Transilvania

Ciprian Porumbescu Balada

Bela Bartók Dansuri populare românești

George Enescu Balada

Theodor Rogalski Trei dansuri românești

Mircea Chiriac Serenada

Grigoraș Dinicu Hora staccato

George Enescu Rapsodia română nr.1

”Regină a sensibilității, a poeziei și a nostalgiei, vioara este vocea centrală a serii extraordinare de 2 decembrie 2022, o seara simfonică dominată de prezența memorabilă a Ioanei Cristina Goicea, astăzi, una dintre interpretele de top ale violonisticii mondiale, într-un program de o expresivitate copleșitoare.

Încărcată de simboluri sonore autohtone, îmbrățișate cu generozitate de literatura concertistică a ultimelor decenii, seara de muzica clasică românească vă așteaptă cu răscolitoarele  Balade de Ciprian Porumbescu și George Enescu, cu romantica Serenadă de Mircea Chiriac sau cu fascinanta lume a virtuozității  lui Grigoraș Dinicu, concentrată în paginile celebrei sale Hora staccato.

Este deopotrivă o seară a virtuozității simfonice, echivalată prin energicele și  temperamentalele dansuri populare românești, cuprinse în celebrele suite semnate de Constantin Silvestri, Bela Bartók sau Theodor Rogalski,  dar și în spectaculoasa Rapsodie I de George Enescu.

Capodopere incontestabile ale muzicii secolelor XIX și XX, accesibile, expresive și strălucitoare, splendidele partituri ale acestei seri de început de decembrie sunt percepute ca documente indispensabile pentru portofoliul orchestrelor și al interpreților de astăzi!

Din nou o seară unică, irepetabilă, în care suntem însoțiți de la pupitrul orchestrei simfonice de dirijorul invitat, Cristian Sandu!”

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *