Proiectul „La pas prin atelierele UAP din țară” propune familiarizarea atât a publicului de specialitate cât și a celui larg cu clădirile și atelierele de artiști ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, prin expoziții și ateliere deschise.
Proiectul se desfășoară în București, Râmnicu Vâlcea, Arad, Timișoara.
În Arad, vizitele la ateliere vor avea loc sâmbătă, 8 iulie, între orele 12.00 și 19.00. Periplul va începe cu strada Miron Costin nr. 2C, la Colonia Artiștilor Pădurice din Arad, în spatele Consiliului Județean Arad, vor putea fi vizitate atelierele artiștilor: Mihai și Camil Păcurar, Dumitru Șerban, Anamaria Șerban, Delia Brândușescu, Maria Furnea, Linda Barkasz, Sofia Klemenco, Margareta Șimo, Corina Stoica, Laurian Popa, Diana Serghiuța, Cosmin Florin Moldovan, Ludmila Moldovan. Opt ateliere cu aproximativ 15 artiști care lucrează în ele, recent renovate și funcționale sunt reunite în complexul Ateliere de Creație Pădurice, un ansamblu construit în 2021 de Filiala din Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Pe lângă ateliere de creație oferite artiștilor arădeni, în acest spațiu au fost organizate diverse rezidențe artistice, cu participări internaționale din Italia, Ungaria sau Germania.
Traseul continuă pe strada Lucian Blaga, la nr. 8, unde vor fi deschise atelierele artiștilor Nicolae Popa și Bianca Hociung. Povești colorate se spun și în strada Mircea Stănescu nr. 1-3 ap. 19, în universul creativ al pictorului Kett Groza.
Organizatorii oferă două tururi ghidate, programate la ora 12.00 și 16.00, punctul de întâlnire fiind strada Miron Costin nr. 2C, în spatele Consiliului Județean Arad. Toate atelierele rămân deschise în perioada anunțată, astfel încât vizitatorii își pot alege propriile itinerarii.
—————————————————
De la înființarea județelor în 1965, Aradul a primit mai multe ateliere din partea Primăriei, 2 fiind cumpărate chiar de artiști de la primărie conform legii 2 și 2 au fost oferite de către primărie cu folosire gratuită UAP Arad.
Clădirile UAPR se află presărate prin centrul Bucureștiului și adăpostesc zeci de ateliere, cu o artiști de diverse vârste, notorietate sau practici artistice. Deși adânc înrădăcinate în mentalul colectiv al profesioniștilor din artă (fie prin curiozitate, râvnire sau zvonuri), aceste spații de creație din clădiri de patrimoniu și zone istorice ale orașului sunt rareori vizibile și accesibile nu numai publicului larg, dar într-o mare măsură și celui de specialitate.
Organizator: Asociația Nucleu 0000
Parteneri media: Propargarta, Spotmedia, IQ ADS, SMARK, Revista Zeppelin, Revista Arta, Radio Romania Cultural, Modernism.ro, Zile și Nopți, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, Feeder, DigitizArte, Revista Atelierul, Munteanu, Igloo, Empower Artist Magazine, HAPP
Parteneri media: Propargarta, Spotmedia, IQ ADS, SMARK, Revista Zeppelin, Revista Arta, Radio Romania Cultural, Modernism.ro, Zile și Nopți, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, Feeder, DigitizArte, Revista Atelierul, Munteanu, Igloo, Empower Artist Magazine, HAPP
Proiect este organizat de Asociația Nucleu 0000, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Be First to Comment