Press "Enter" to skip to content

Media Art Festival, la Muzeul de Artă din Arad. PROGRAM

Media Art Festival se va desfășura, la Muzeul de Artă din Arad, în perioada 29 septembrie – 10 octombrie.

Festivalul va fi deschis în data de 29 septembrie, la ora 18:00, cu performance Maria Luiza Dimulescu și Beatrice Tudor și lansarea revistei ETAJ Magazine.

A doua zi (30 septembrie), de la ora 12:00, organizatorii propun o dezbatere cu titlul „R.M.N. ready media network”, cu profesori universitari și doctori în Arte Vizuale și Istoria Artei: Raluca OanceaMirela Stoeac Vlăduți (directoarea centrului de artă și știință MV sci-art de la Universitatea Politehnică Timișoara), Ileana Selejan, Cristian Nae și Horea Avram.

Nucleul festivalului vor fi însă lucrările de artă, realizate de zeci de artiști invitați, atât din Arad și din țară, cât și din străinătate.

Media Art Festival Arad este un proiect kinema ikon, axat pe experimentul vizual, sonor, performativ în varianta sa ludică, tehnologică, hibridă, digitală, analogă, voit redundantă. MAFA caută modalități de joacă, folosind spațiile disponibile pe post de pretext. Preocupările din domeniul artei și tehnologiei reunesc un grup eterogen de artiști/artiste multimedia, cu precădere din generația tânără. Festivalul caută să motiveze producătorii locali și să faciliteze crearea unor rețele de colaborare internaționale în domeniul cultural.

  1. Salon des Refusé

MAFA X se încadrează în conceptul mai larg pe care l-am folosit încă de la începutul anilor 90 – ready media, un concept care face trimitere la celebrul ready made duchampian, cu un minim update sincron cu tehnologia anului 2023. așa se face că media însăși, luată ca atare, deturnată de un algoritm mai mult sau mai puțin aleatoriu poate provoca (la cerere) lucrări pe care, dinadins sau din întâmplare le numim lucrări de artă.

artiști: Saint Machine, Josepha Blanchet, Raluca Paraschiv, Diana Serghiuță, Mihai Pacurar, Ioana Aron, Mircea Modreanu, Călina Coman, Mimi Ciora, Sergiu Sas, Mihai Zgondoiu, Alex Boca, Adina Ochea, Raffard-Roussel, Khairani Barokka, Maria Luiza Dimulescu, Beatrice Tudor, Thea Lazar, Taietzel Ticalos, Adrian Ganea

 Tech Rider’s Dilemma

– instalații media

Momentul ăla în care lucrarea ta interactivă a fost atinsă de prea multa lume și nu mai funcționează.

Momentul ăla când o galerie cool vrea să expună lucrarea ta de acum 5 ani, dar ea deja s-au descompus în alte 5 lucrări noi.

Momentul ăla când trebuie sa înlocuiești un motoraș din lucrare, dar modelul nu se mai fabrica de 3 ani.

Bun venit in Tech Rider’s Dilemma. O discuție incomodă despre obsolescență, conservare și responsabilitate în new media, exemplificată prin lucrări cândva funcționale ale artiștilor Antoni Rayzhekov (AT/BG), kinema ikon (RO) și Ioana Vreme-Moser (DE/RO), îngrijită de Suzana Dan și Andrei Tudose.

  1. 3. Desktop studies – TheWrong Biennale

– instalație / PC / VR

Anticipând deschiderea celei de-a șasea ediții a Bienalei The Wrong, echipa spam-index va fi prezentă la MAFA 2023 pentru a oferi un preview al proiectului Desktop Studies și a discuta despre cele două expoziții deschise simultan pe 1 noiembrie: pavilionul online și corespondentul fizic din galeria CAV – Multimedia Art Center din București.

Desktop Studies prezintă lucrări realizate de: Antonia Corduneanu, Cezar Mocan, 3Delusional, Anastasia Manole, Claudia Brăileanu, Datejuice, Diana Gheorghiu, Dragoș Dogioiu, Flaviu Rogojan, Herne Hiili, Maria Băcilă, Marta Mattioli, Nico Mureș, Vitaly Yankovy. un proiect spam-index

Desktop Studies își propune să evidențieze perspectiva românească în spațiul online, punând accent pe realitățile contemporane în contextul local.
Spam-index.com este o platformă dedicată promovării și indexării artei digitale românești prin interviuri, comisionări de lucrări, portofolii de artiști.
Sărbătorind cultura digitală încă din 2013, The Wrong organizează proiecte artistice, multiculturale, inovatoare și colaborative, online și offline, reunind curatori, artiști și instituții.

  1. 4. R.M.N. ready media network

filme realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, prezentate pe televizoarele magazinelor de produse electronice (București, Constanța, Brașov) / instalație media (MAFA X).

ready media network pune în discuție, detașat, critic, ironic dar responsabil posibilitățile digitale actuale de producere la comandă a fișierelor video. spiritul dadaist este păstrat prin felul în care aceste filme primite, aproape de-a gata, sunt prezentate: în magazinele care vând televizoare. prezumtivul cumpărător se transformă fără voia sa în vizitator al unei galerii atipice de artă, pentru că în locul filmelor publicitare sunt proiectate filme experimentale.

instalație media cu filme produse cu AI:

13m10j, Antonia Corduneanu, Cristina Iliescu, Dan Chiș, Dragoș Dogioiu, Gea, Herne Hiili, Irina Bako, Marian Codrea, Marta Mattioli, Mihnea Rareș Hanțiu, Nico Mureș, Radu Pandele / curator: Calin Man
teoreticieni / curatori invitați:

Raluca Oancea, Mirela Stoeac-Vlăduț, Ileana Selejan, Cristi Nae, Horea Avram

 Going Digital – Embracing New Visions and Perceptions of Art – un proiect Empower Art & Artists

  1. kinema ikon: kimæra

proiectul kimæra compus din 9 lucrări realizate de către 12 artiști, pe parcursul a doi ani, își propune să devină dintr-un corp hibrid, o meta-instalație digitală interactivă în care fiecare lucrare/modul funcționează ca parte și ca întreg. Instalația combină vechile media cu cele digitale, spațiul public al orașului cu IoT (internetul lucrurilor), AR (realitatea augmentată), imprimarea 3D, sunet și imagine generate de AI, aplicații mobile. coordonate de un computer central, fiecare din cele 9 module are un input și un output care dau posibilitatea lucrărilor să interacționeze între ele.

dupa prezența la Ars Electronica din acest an, kimæra este expusă la MAFA în forma sa finală. pe lângă cele 9 module și instalația computerului central, aplicația de realitate virtuală, kimæra MNMNTS devine activă în Arad, Timișoara și Linz.

module de: Alex Halka / gH / reVoltaire / Bogdanator / Floriama Cândea / Marina Oprea / Ioana Marșic / Thea Lazar / Adrian Ganea / Flaviu Rogojan / Suzana Dan / Dragoș Dogioiu / AR App: DARV.org, Florian Weinrich / programare: Mihai Sava / green screen app: Ilie Ciotir / curator: Calin Man

links:

MAFA: www.mafa.ro

Marginal: https://marginal.ro/ro/project/tech-riders-dilemma/

Spam-Index: https://spam-index.com

Empower Art & Artists: https://empowerartists.org/

kinema ikon: www.kimaera.ro

***

proiectul kimæra face parte din programul Timișoara2023 Capitală Culturală Europeană și este finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte

proiectele Tech Rider’s Dilemma, Desktop Studies, R.M.N. ready media network, sunt proiecte co-finanțate de AFCN. Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectelor pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Media Art Festival Arad este un proiect kinema ikon

finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad / Primăria municipiului Arad

partener Complexul Muzeal Arad

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *