Două proiecții speciale ale filmului „Unde ești, Adame?”, realizat de arhid. Oleksandr Plyska, vor avea loc la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Filmul, ce descrie viața de zi cu zi a monahilor din Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos, în vremea stăreției arhimandritului Grigorie, va fi difuzat joi, 11 aprilie 2024, de la ora 19.00, și vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 19.00, în prezența producătorului care va răspunde, în ambele seri, întrebărilor publicului.
„Unde ești, Adame?“ este filmul în care realizatorii tac, lăsându-l pe Dumnezeu să vorbească, un eveniment cum nu se poate mai potrivit în această perioadă a postului, în care ne străduim cu toții să ne croim un drum cât mai curat spre sfânta sărbătoare a Învierii.
Intrarea la proiecții va fi gratuită, în limita locurilor disponibile.
Pelicula a participat la festivaluri internaționale precum FIF Tallinn și FIF Krakow și a câștigat Grand Prix la festivalurile de film „Pokrov” (Rusia) și „Zaječar” (Serbia).
Realizatorii au așteptat timp de șase ani binecuvântarea starețului Grigorie pentru a face filmul, apoi au filmat timp de patru ani, în zece expediții făcute pe Sfântul Munte Athos.
Pentru că, la un moment dat, a existat o criză de concepție a filmului, în a treia expediție, echipa a mers la mănăstire fără niciun fel de echipament, ci doar pentru a intra în ritmul cotidian al obștii și a înțelege mai bine ce se petrece acolo.
Filmul a fost lansat, anul trecut, în 20 de țări și subtitrat în 22 de limbi.
Evenimentul este organizat de ASCOR Arad cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Sinopsis
Unde ești, Adame? (Ucraina, 2019)
Regia:Alexandru Zaporoschenko
Producător: Alexandru Pliska
Durată: 80 min.
Acțiunea filmului „Unde ești, Adame?” se desfășoară într-o veche vatră monahală – Dohiariu, așezată pe coasta de vest a muntelui Athos, o peninsulă din Marea Egee declarată Republică Monahală Autonomă și aflată în folosința exclusivă a monahismului ortodox răsăritean.
Fenomenele naturii se împletesc armonios în succesiunea continuă a muncii și a rugăciunii, aliniindu-se într-o relație ritmică a omului cu natura, insinuând astfel raiul, după care tânjim cu toții din adâncul sufletului.
Însă perla acestui splendid peisaj bizantin o constituie înșiși monahii, a căror căldură și autenticitate au fost înregistrate prin întredeschiderea cortinei, care tăinuiește viața monahală de zi cu zi, unde fiecare își are bucuriile, speranțele și slăbiciunile proprii. Invitând producătorii filmului în mediul său, monahii speră să trezească în fiecare spectator amintirea propriei învieri.
Protagonistul filmului este starețul mănăstirii – egumenul Grigorie, a cărui experiență duhovnicească acumulată, l-a încununat cu o cunoaștere profundă a sufletului omenesc și a râvnei acestuia către întoarcerea la starea specifică naturii omenești a lui Adam, dinainte de căderea în păcat.
Be First to Comment