„Vârful aisbergului”, „Tatăl” și „Ținutul din miezul verii” sunt spectacolele care se vor juca, în această săptămână, la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad.
„Vârful aisbergului” de Antonio Tabares, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, cu Dorina Darie Peter, Ioan Peter, Marina Palii, Ștefan Statnic, Bogdan Alexandru Costea în distribuție se va juca în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” joi, 6 iunie, de la ora 19.00.
Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 19.00, în sala Studio a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad se va juca spectacolul „Tatăl”, de Florian Zeller, în regia lui Radu Iacoban. „Tatăl este unul dintre acele texte dramatice care îți fac mintea să rezoneze cu potentialul unic al teatrului” – scria cotidianul lodonez The Independent despre textul dramaturgului francez, Florian Zeller. La Arad, spectacolul îi reunește în aceeași distribuție pe: Ovidiu Ghiniță, Roxana Sabău, Andrei Elek și Calița Nantu.
Duminică, 9 iunie, de la ora 19.00, la teatrul arădean poate fi vizionat spectacolul „Ținutul din miezul verii”, de Tracy Letts, în regia lui Dumitru Acriș.
Distribuția: Carmen Vlaga Bogdan,Ovidiu Ghiniță, Angela Petrean Varjasi, Bogdan Costea, Liliana Balica, Florin Covalciuc, Carmen Butariu, Ștefan Statnic, Alina Vasiljevic, Zoltan Lovas, Dorina Darie Peter, Mariana Tofan, Roxana Sabău, Calița Nantu, Claudia Stoica.
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
Be First to Comment