Press "Enter" to skip to content

Tradiții de iarnă și parada portului popular, la Consiliul Județean Arad

Timp de trei zile, în perioada 13 – 15 decembrie, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad va avea loc târgul Tradiții de Iarnă.

Prin intermediul acestui eveniment se dorește promovarea produselor locale și producătorilor locali și facilitarea interacțiunii cu producătorii de vin din podgoria Miniș-Măderat. În cadrul evenimentului va exista o zona gastronomică, unde vor fi amplasate standuri de prezentare cu produse de mâncare.

De asemenea, în toate cele trei zile vor avea loc și momente artistice, susținute de artiști cunoscuți de muzică populară din județul Arad.

Mâine seară, de la ora 19.00, vor susține recitaluri Grupul „Arădenii Juniori”, Călin Timiș, și Viorel Papuc (nai).

Sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 15.00, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, va avea loc o paradă a costumelor populare și un recital de muzică populară, susținut de Grupul „Arădenii Împreună”,

Duminică, 15 decembrie, de la ora 18.30, în cadrul târgului Tradiții de iarnă vor cânta Alexandra și Lucian Drăgan cu formația și Diana Selagea.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *