Fundația Culturală ARTMEDIA, în parteneriat cu Faina UA lansează BLOCKPOST, un proiect transnațional de teatru și educație prin artă, care aduce în prim-plan tema conflictului și a solidarității, printr-un turneu artistic dedicat tinerilor, dar și cadrelor didactice.
5 orașe, 5 comunități, 5 spectacole
Spectacolul BLOCKSPOT reprezintă o meditație asupra conflictului, fragilității umane și rezilienței. Piesa combină un realism dur cu accente simbolice, creând un univers scenic puternic, ce provoacă empatie și introspecție. Spectacolul a fost dezvoltat de o echipă interculturală formată din actori români și oameni de teatru ucraineni, în cadrul proiectului Sunlight Over Borders în 2024. Producția a fost realizată de Fundația Culturală ARTMEDIA și FAINA UA, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Spectacolul BLOCKPOST este inspirația și fundamentul unui turneu național și va fi prezentat în cinci orașe din România, care găzduiesc comunități importante de ucraineni și care manifestă deschidere față de abordările artistice contemporane:
- Sibiu – 3 octombrie 2025, la Teatrul Gong, ora 19:00
- Brașov – 5 octombrie 2025, Centrul Cultural Reduta, ora 20:00
- Cluj – 17 octombrie 2025, Casa de Cultură a Studenților, ora 19:00
- Oradea – 19 octombrie 2025, Casa Tineretului, ora 19:00
- Arad – 7 noiembrie 2025, Teatrul Clasic “Ioan Slavici”, ora 19:00
Fiecare reprezentație va fi urmată de dezbateri pe tema impactului războiului și ateliere de dramaterapie, menite să aprofundeze tema conflictului și să stimuleze dialogul intercultural.
Intrarea este liberă, dar necesită rezervare:
https://www.iabilet.ro/bilete-turneu-BLOCKPOST/
Ateliere de formare pentru profesori
În paralel, proiectul oferă 5 ateliere de dramaterapie coordonate de psihoterapeutul Cosmin Gheorghe, în fiecare dintre orașele în care se va juca spectacolul. Acestea sunt dedicate formării cadrelor didactice în metode artistice aplicate în educație, în ideea consolidării unei rețele de profesori și artiști interesați de pedagogii alternative și de integrarea artei în procesul educațional.
Înscrieri aici: https://tinyurl.com/dramaterapie
BLOCKPOST își propune să ajungă la cât mai mulți spectatori, contribuind la creșterea gradului de conștientizare asupra efectelor conflictului și la promovarea solidarității în contexte de criză. Prin teatru, dialog și formare, proiectul este o platformă de exprimare, vindecare și reconectare.
Parteneri instituționali: Universitatea de Vest din Timișoara, Teatrul Național “Lesya Ukrainika” Kiev, Ambasada Ucrainei în România.
Sponsor: APTIV
Turneul ”Blockpost” este un proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul un reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Pentru detalii suplimentare găsiți pe paginile:
Sunlight Theater https://www.facebook.com/sunlight.theater
Faina UA – https://www.facebook.com/faina.ua.community
Be First to Comment