Press "Enter" to skip to content

“Păsări călătoare”, în premieră la Arta

Premiera de vineri, 15 martie, ora 20, de la Cinema Arta, vine tocmai din America de Sud.

Primit cu entuziasm atât de public cât și de presa internațională, “Păsări călătoare”, a avut un traseu festivalier impresionant, prezența lui în selecția unor festivaluri precum Cannes, Locarno (Piazza Grande), Chicago, London Film Festival, Palm Springs sau Sundance, fiind dublată de distribuția lui în peste 30 de teritorii din întreaga lume.

Sinopsis: 
Nordul Columbiei, anii ’70, o societate matriarhală condusă de tradiții și construită în jurul familiei. Rapayet și familia sa sunt printre primii stăpâni ai traficului de marijuana. Atrași de bani si de putere, își abandonează ritualurile și credințele, închinându-se unor noi zei: lăcomia și crima. Se nasc primele carteluri de droguri, iar societatea este condusă după alte reguli.
Regia: Cristina Gallego, Ciro Guerra
Distribuția: Carmiña Martínez, José Acosta, Natalia Reyes, Jhon Narváez, Greider Meza
Durată: 125 minute
N15 – Nerecomandat persoanelor sub 15 ani
——
Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, de luni până joi, între orele 10-17, vineri, între orele 10-14, sau cu 2 ore înainte de începerea filmului. Biletele pot fi rezervate în prealabil pe e-mail, la adresa: cinemaartaarad@gmail.com.


Preț bilete:
– 12 lei preț întreg
– 5 lei preț redus pentru elevi, studenți şi pensionari

Informații la tel. 0257/280526

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *