Press "Enter" to skip to content

Revista Dilema veche dedică un dosar special Aradului

Prefațând Conferințele cu același nume, care se vor desfășura între 3 și 7 aprilie la Arad, revista Dilema veche dedică orașului nostru numărul care apare în această săptămână, joi 21 martie.

În paginile dosarului arădean regăsim texte semnate de istorici, scriitori, artiști, în general cunoscuți intelectuali arădeni. Aceștia fie trăiesc și profesează în Arad (precum Simona Stiger, George Sabău, Corneliu Pădurean ș.a.), fie sunt legați de oraș și județ prin naștere, școală, familie (cum sunt scriitorii Daniel Vighi și Ioan T. Morar). Fotografiile care ilustrează acest dosar îi aparțin lui Ciprian Hord.

Cum e Aradul și cum sunt arădenii? Iată cum îi descrie redactorul-șef al Dilemei vechi, Sever Voinescu, în textul-argument al dosarului, amintindu-și de vizitele prilejuite de prezența sa la Festivalul de științe umaniste: „inteligență și politețe, bun-simț, respect care impune respect, un fel de domnie, de noblețe. Într-un cuvînt, normalitatea la care eu și alții ca mine visăm din ce în ce mai îndepărtat. Cît de diferit față de bucureștenii și ploieștenii printre care trăiesc! Am plecat atunci de la Arad cu sentimentul că, vorba cuiva, nu e totul pierdut în țara mea. Voiam, cumva, să duc în alte locuri acel spirit al arădenilor din acele săli.”

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *