Press "Enter" to skip to content

„Scufița Verde” – o nouă premieră la teatrul arădean

Premiera spectacolului „Scufița Verde” are loc în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru Clasic, în 9 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului „Ioan Slavici”.

Poate că totul e poveste, iar noi nu suntem altceva decât niște personaje care migrează dintr-o poveste într-alta. Putem trăi fără povești sau în afara poveștilor ? Cât e poveste și cât e real ? Există real fără poveste ? Exista poveste fără real ? Căci dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Scufița Verde.”  Sunt vorbele pe care Ștefan Lupu, coregraf și regizor, le spune despre proiectul teatral la care lucrează în aceste zile alături de actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Este vorba despre spectacolul „Scufița Verde”, montare construită pe un text de Claudiu Sfirschi Lăudat.

Ţinând cont că spectacolul are multe momente de dans şi actorii arădeni nu sunt dansatori, Ştefan Lupu spune că “la început, nu a fost prea uşor. Am venit cu nişte gânduri măreţe, am pus un standard destul de înalt la capitolul dans – în special dans contemporan – care este un stil nou, o fuziune de stiluri, destul de greu de înţeles, care te solicită foarte mult fizic. Am fost emoţionat la început pentru că, încă din primele zile de repetiţii, mi-am dat seama cât de bucuroşi sunt că am venit să lucrez cu ei şi cât de entuziasmaţi au fost de propunerea mea, de fuziunea asta a artelor, să spunem. Mă respectă toţi şi mă simt respectat, mă iubesc şi asta e minunat pentru că nu cred ca a existat vreun context în care să fiu şi să mă simt atât de bine primit şi atât de iubit şi apreciat. Toate aceste lucruri mă obligă să îmi asum absolut tot ce ţine de munca mea de regizor şi coregraf, pentru a face o producţie cât mai profesionistă”.

Regia și coregrafia poartă semnătura lui Ștefan Lupu, scenografia – cea a  lui Adrian Damian, în vreme ce costumele sunt realizate de Bianca Ilonca și Veronica Tomoș. Echipa artistică este completată de Cosmin Blaga – asistent regie și coregrafie, Alexandra Lupeș –asistență decor, Mihai Dobre – sound creation, Hybrid Lab- video&led design și Iana Willkofer- make-up.

Noul proiect îi aduce pe aceeași scenă pe actorii: Zoltan Lovas, Cecilia Lucanu-Donat, Alina Vasiljiević, Oana Kun, Angela Petrean Varjasi, Robert Pavicsits, Carmen Vlaga Bogdan, Andrei Elek, Ștefan Statnic, Marian Parfeni și Carmen Butariu.

 

 

 

 

 

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *