Press "Enter" to skip to content

“Dineu cu proști” la Filarmonica din Arad

Spectacolul “Dineu cu proști” se va juca, la Filarmonica de Stat Arad, în 18 februarie 2020, începând cu ora 19.00. Preț bilet: 130  lei.

Sinopsis

Dineu cu proști e o piesă veșnic actuală. În primul rând, prin calitatea scriiturii și, fără doar și poate, datorită transparenței acțiunii, ușor de adaptat în orice societate posibilă. Personajul principal este un mare naiv, el face parte din familia personajelor etalon ce au fost întruchipate de mari artiști ai tuturor timpurilor.

Ceea ce creează deliciul acestei piese este confruntarea între cinismul declarat susținut de suficientă celor care cred că reprezintă miezul societății și oamenii simpli, retrași, inteligenți dar timizi, potențial creatori,care se trezesc față-n față cu situații limita.

Putem și rade la acest Dineu…,dar și ascundem un plâns discret atunci când ne dăm seama că superioritatea morală, în lumea noastră, e asigurată de oamenii curați, cinstiți, simpli și generoși.Râsul declanșat și ironia bufă reprezintă aspectele tonice ale acestei confruntări.Radem cu poftă și ne bucurăm că dreptatea are ultimul cuvânt.Prostul piesei, care stârnește hohote de ras în final, se dovedește a fi chiar acela ce se crede superior și de nezdruncinat.

Putem spune că e vorba de o comedie amară, dar în același timp sunt convins că plecăm acasă marcați de un binecuvântat catharsis comic – mărturisește Ion Caramitru.

Distribuția: Ion Caramitru, Costina Ciuciulică  / Teodora Mares, Alexandru Georgescu, Horațiu Mălăele, Dorin Andone / Tomi Cristin, Medeea Marinescu / Aylin Cadâr, Alexandru Bindea.

Regia și ilustrația muzicală: Ion Caramitru

Scenografia: Florinela Popescu Fărcășanu

Bilete se găsesc și aici https://www.ticketstore.ro/ro/bilete/1200/dineu-cu-prosti-filarmonica-de-stat-arad-18-februarie-2020

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *