„Atelier de primăvară”, cu Bogdan Țigan, la Galeria Alfa

Pictorul Bogdan Țigan invită iubitorii de artă să viziteze, începând din 2 martie, „Atelierul de primăvară”, pe care îl va deschide la Galeria Alfa.

„Atelierul de primăvară”, care va fi vernisat în 2 martie, la ora 18.00, este, de fapt, o expozitie si un atelier deschis de pictură, care va putea fi vizitat pe toată durata lunii martie.  „Pe parcursul expoziției o să și lucrez acolo, iar la final voi face un catalog cu lucrările expuse și cu cele noi” – spune pictorul.

Dr. Ștefan Gaie, critic și istoric de artă, spune despre Bogdan Țigan: „Dacă ar fi să descriem cât mai concis profilul artistic al pictorului arădean Bogdan Țigan, absolvent al Facultății de Arte Vizuale din Oradea și al unui master de sculptură al Facultății de Arte și Design din Timișoara, am putea spune că acesta este profilul unui artist care (se) caută. Neavând convingerea că se află în posesia unui adevăr infailibil pe care să ni-l livreze nouă, privitorilor, creațiile sale sunt mai degrabă o punere în operă a actului creației, a unei opere care încă nu știe, care încă se caută; arta sa este o artă a imediatului, a gestului, a clipei, nu a eternității; o artă a prezentului, a viului, a trecerii, a lui ”totul curge” (Heraclit), o artă care încă nu ”este” (Parmenide), o artă asumat și inevitabil eclectică, o artă pentru care esențială este facerea, procesualitatea, schimbarea, transformarea, căutarea (nu găsirea), o artă a lui work in progress, o artă ”imperfectă”, o artă a ”fluxului conștiinței” (James Joyce), o artă fără artificii …; o artă care ne implică și pe noi, ne face părtași la căutările sale, transformându-ne din simpli receptori în participanți, sau de ce nu, în creatori.

Cei care intră în Atelierul de primăvară al lui Bogdan intră într-un spațiu și un timp al ritualului, un timp mitic, un illo tempore (Mircea Eliade) în care natura, sub auspiciile primăverii, pare să se caute pe sine. Primăvara lui Bogdan nu are nimic dionisac, spectaculos sau teatral, nu sunt exuberantele ritualuri ale primăverii așa cum le-a văzut Stravinski, sunt mai degrabă ritualuri care reiterează gesturi și stări intime și care vorbesc într-un limbaj firesc despre efemeritatea, fragilitatea și temporalitatea a tot ce ne înconjoară. Capacitatea regenerativă a naturii își găsește astfel un fericit ecou în capacitatea regenerativă a artei, iar creațiile lui Bogdan ne apar astfel nu atât ca niște obiecte (estetice), cât ca niște popasuri mai scurte sau mai lungi, dar doar popasuri, pe drumul nesfârșit înspre formă, amintindu-ne faptul că destinul artei se joacă tocmai în acest spațiu al intervalului dintre materie și formă”.