Press "Enter" to skip to content

Super comedia „Colivia nebunelor” – pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad

Comedia „ Colivia nebunelor”, a Teatrului „ Regina Maria” din Oradea, de Jean Poiret se va juca pe scena mare a Teatrului Clasic,  în cadrul proiectului Partener 2024.

Spectacolul se va juca la Arad în data de 30 aprilie, de la ora 19.00.

Georges, managerul unui club flamboaiant de drag queens și Jeannot, interpretul vedetă al clubului, trăiesc de 15 ani o poveste de dragoste fericită în Saint-Tropez. Când fiul lor hotărăște să se însoare, cuplul gay este pus în fața unei provocări neașteptate: vor accepta părinții ultraconservatori ai logodnicei orientarea lor, sau ar fi mai bine să-i mintă? Muzical, emoționant, atrăgător și uimitor, spectacolul „Colivia Nebunelor” este o capodoperă comică despre dragoste și preconcepții.” – spun creatorii spectacolului

Montarea, regizată de Daniel Vulcu, e un bun prilej de reîntâlnire cu un actor cunoscut și îndrăgit de publicul din Arad: Richard Balint. Alături de el, construiesc o poveste care stârnește hohote de râs: Răzvan Vicoveanu, Eugen Neag, George Dometi, Sebastian Lupu, Ciprian Ciuciu, David Constantinescu, Alexandru Rusu, Corina Cernea, Georgia Căprărin, Angela Tanko, Carina Bunea, Adela Lazăr, Alina Leonte, Mirela Niță Lupu, Ioana-Maria Repciuc, Tudor Manea, Cosmin Petruț și Paul Tripon.

Decorul spectacolului este semnat de Răzvan Chendrean, costumele de Oana Cernea, coregrafia de Dimény Levente și Nadin Törteli, iar pregătirea muzicală – de Lăcrimioara Deac.

Spectacolul este recomandat publicului cu vârsta peste 16 ani.

Tot în cadrul proiectului Partener 2024, în 30 aprilie, actorii Teatrului Clasic „ Ioan Slavici” joacă la Oradea, spectacolul „ Cerere în căsătorie”.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *