International Salbek Opera Masterclass, ediția 2024, va aduce și în acest an, la Arad, Gala Salbek Opera Festival care va avea loc în aer liber, pe platoul din fața Palatului Administrativ din Arad.
Celebrii cântăreţi de operă Valentina Naforniţă, Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor fi soliştii Galei Salbek Opera Masterclass, care va avea loc pe 25 august, de la ora 20:00, în aer liber, pe Platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor David Crescenzi, în cadrul Zilelor Aradului 2024.
”Sunt onorată să cânt alături de trei mari maeștri pe aceeași scenă. Mă bucur să mă revăd cu Ramón Vargas cu care am mai cântat la Opera de Stat din Viena. Abia aștept să vin în fața publicului din Arad cu un program de muzică clasică foarte cunoscut, sub bagheta maestrului David Crescenzi!”, spune soprana Valentina Naforniță.
Celor patru solişti li se vor alătura cei mai buni dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2024, în program fiind incluse lucrări celebre din repertoriul liric de Puccini, Bellini, Offenbach, Strauss, Ceaikovski şi nu numai.
”Mai sunt câteva zile și ne vom reîntoarce la Salbek pentru cursurile de canto cu cei 24 de studenți care au fost selectați anul acesta din peste 70 de participanți. Am avut o misiune foarte grea în a-i selecta pentru că au fost toți foarte, foarte buni. Sunt nerăbdătoare să îi ascult, să îi îndrum, să văd cum cresc și să cânt alături de ei.” (mezzosoprana Ruxandra Donose)
Gala va marca închiderea Salbek Opera Masterclass, ediția 2024, dar şi închiderea Zilelor Aradului 2024, fiind realizată în organizarea Primăriei Municipiului Arad, Centrului Municipal de Cultură Arad şi Filarmonicii de Stat din Arad.
În perioada 21-25 august, maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 24 de tineri care vor participa la cea de-a doua ediție a International Salbek Opera Masterclass, singurul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura, ca și anul trecut, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.
”Pentru mine este o bucurie să revin la Salbek și să întâlnesc alți studenți cu care să lucrez. Oportunitatea este nu doar pentru ei, ci și pentru noi, profesorii, pentru că descoperim noi și noi talente. Sigur că abia astept si concertul de gală de la Arad pentru că acolo le vom arăta tuturor munca noastră.” (tenorul Ramón Vargas)
International Salbek Opera Masterclass este un eveniment cu participare internațională unde 24 de cursanți vor avea oportunitatea, anul acesta, de a studia tehnici de canto și interpretare împreună cu cei trei muzicieni de talie internațională, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramón Vargas și soprana Leontina Văduva.
International Salbek Opera Masterclass se va desfăşura în perioada 21-25 august 2024, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, în județul Arad, în parcul din jurul castelului (care are numeroşi arbori, printre care şi câțiva stejari seculari), dar și în mai multe localităţi rurale din împrejurimile domeniului Salbek – Petriş, Roşia şi Ilteu.
Be First to Comment