Press "Enter" to skip to content

Vor să revitalizeze viața culturală din Arad (VIDEO)

Într-un moment în care, în anii anteriori, instituțiile culturale, mai ales cele de spectacole, își închideau de obicei stagiunile, Aradul și instituțiile sale de cultură propun arădenilor un restart cultural.

Oferta culturală pentru următoarele luni a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Județean Arad, la care au participat viceprimarul Aradului, Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea și directorii instituțiilor de cultură arădene – Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, Daniela Pădurean, directorul Centrului Municipal de Cultură Arad, Ioana Engelhardt, directorul Centrului Cultural Județean Arad, Doru Orban, directorul Filarmonicii Arad și Tapasztó Ernő , reprezentând Teatrul Maghiar din Arad.

Pentru că, în această perioadă, evenimentele trebuie organizate în aer liber, administrația și instituțiile de cultură își doresc să deschidă orașul, să adapteze și să elibereze spațiul public pentru evenimente culturale. Totodată, o altă regulă fiind limitarea numărului de spectatori, programul cultural va fi configurat în așa fel încât să existe mai degrabă o mulțime de evenimente de dimensiuni medii și mici – decât câteva evenimente mari, cu public numeros. Se dorește realizarea unui program de cel puțin 100 de evenimente de-a lungul perioadei de vară: 15 iunie – 15 septembrie – cu evenimente în avanpremieră și, dacă vor permite condițiile, chiar după 15 septembrie.

Conferinţă de presă Centrul Cultural Judeţean Arad. Aflati cand vor fi primele evenimente în Arad!

Publicată de TV Arad pe Marţi, 2 iunie 2020

Spații deschise propriu-zis culturale:

  • Grădina de vară a CCJA
  • Grădina de vară a cinematografului Arta
  • Grădina de vară a cinematografului Grădiște
  • Curtea clădirii Preparandiei

Spații publice tradiționale:

  • Faleza Mureșului
  • Piața Reconcilierii
  • Platoul Primăriei
  • Parcul Eminescu
  • Ștrandul Neptun

Spații publice noi

Administrația e în căutare de idei bune. Dacă jurnaliștii sau alți arădeni au propuneri de valorificare culturală a unor spații, suntem mai mult decât bucuroși să extindem teritoriul cultural al orașului. Avem în acest moment în vedere câteva spații pietonale tradiționale sau închise circulației auto special pentru acest program:

  • Stăzile Mețianu, 1 Decembrie, Aleea Borsec
  • Piața Avram Iancu
  • Piațeta Bisericii Roșii

Totodată, cu caracter de noutate, avem în vedere parcările unor centre comerciale – pentru evenimente drive in cinema, dacă va exista interes din partea publicului.

Conținutul programului

Programul va fi adaptat locurilor de desfășurare:

  • Grădina de vară a CCJA – artele spectacolului, concerte
  • Grădinile de vară ale cinematografelor – proiecții, teatru pentru copii, ateliere, cineconcerte
  • spațiile publice deschise: concerte, zone de relaxare, DJs, ring de dans

Programul cultural va începe cu o serie de evenimente cu caracter de noutate pentru oferta culturală a orașului. Astfel, pentru perioada imediat următoare, instituțiile de cultură au pregătit evenimente și programe inedite.

  • Taxi Drive In – un program special al Centrului Municipal de Cultură Arad constând în proiecții speciale în grădina de vară a cinema Arta.

Vineri 5 iunie și sâmbătă 6 iunie.

În colaborare cu o companie de taxi, care va furniza mașinile, se va utiliza curtea interioară ca un spațiu de parcare și, totodată, de vizionare a proiecțiilor speciale. Spațiul nefiind configurat ca o parcare – și nedorind ca spectatorii să fie supuși stresului parcării în spații mici, Vor fi puse la dispoziția publicului mașini gata parcate din care vor putea vedea filmele din program. Totodată, având un început de vară deosebit de răcoros, publicul are parte de confort termic la ora târzie a proiecției.

Intrarea la proiecții se va face, gratuit, doar pe bază de rezervare – în cazul în care solicitările vor fi numeroase, proiecțiile se vor repeta. Totodată, dacă există cerere semnificativă, avem în vedere organizarea unui weekend de drive in cinema, eventual într-una din parcările centrelor comerciale – sau în alte spații, în funcție de condiționările tehnice ale evenimentului.

  • Teatru la fereastră – un proiect special al Teatrului Clasic Ioan Slavici.

Trupa teatrului pregătește spectacole care vor fi jucate în curțile interioare ale blocurilor, în spații rezervate de obicei parcărilor, dar care au totodată vizibilitate optimă de la ferestrele și balcoanele apartamentelor înconjurătoare. Se dorește demararea acestui proiect pilot cât mai repede, poate chiar până la sfârșitul acestei luni și ne aflăm în etapa identificării unor spații cât mai ofertante. Odată implementat, proiectul se dorește a fi itinerant prin cartierele Aradului.

Evenimente ale Filarmonicii Arad

  • Rock Pop Simfonic
  • Concert în Parcul Reconcilierii – închiderea Stagiunii Filarmonicii

Acestui tip de evenimente li se adaugă programe culturale extinse pe perioade mai lungi, care alătură, în spații deschise, mai multe evenimente, de obicei de dimensiuni mici spre medii.

CMCA pregătește pentru grădinile cinematografelor Arta și Grădiște și o serie de cineconcerte.

 

Evenimente pentru copii

Publicul junior se va bucura și el de mai multe oferte culturale, venite din partea instituțiilor de cultură din Arad.

Teatrul de Marionete își va juca spectacolele în curtea instituției.

CCJA va avea două programe speciale, desfășurate în Grădina de vară: Școala de vară și Grădinița culturală, pe parcursul a două luni, cu respectarea tuturor reglementărilor impuse (distanțare, igienizare, număr limitat de copii).

CMCA va propune copiilor mai multe spectocole – în special în grădina cinematografului Grădiște, dar ele pot fi itinerante. Totodată, în curtea Muzeului Preparandiei, se va desfășura proiectul Vara de arte.

 

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *